luni, 29 mai 2023

The Coffee Shop Titulescu - Cafeaua cultivată pentru prima dată în Peninsula Arabică


 Cuvântul „cafea” provine din cuvântul arab „qahwah”, care înseamnă un soi de vin. 

Numele a fost preluat de turci sub forma „kahveh”, iar olandezii l-au schimbat în „koffie”, de unde a ajuns în engleză, în forma cunoscută astăzi „coffee”. 

Cafeaua a fost cultivată pentru prima dată în Peninsula Arabică și a fost popularizată în întreaga lume islamică în secolul al XV-lea. 

De acolo, s-a răspândit în Europa și în restul lumii, devenind una dintre cele mai populare băuturi de pe planetă.

SLATINA - Orașul trandafirilor, orașul rozze💜

 






duminică, 28 mai 2023

Conacul Archia din Hunedoara - camera maci

 




Când am ajuns prima data la Archia

Era luna mai

Şi toate dealurile din faţa conacului erau pline de maci. Irezistibili. Le-am luat roşul şi l-am adus în perdele, paturi, oglindă, marmura din băi. Se gătesc miresele şi dorm lin copiii aici. Ce începe în camera macilor, e precum Conacul. Mereu prezent.

Virginia Szabo, la dispoziţia dumneavoastră,

#boieriContemporani

vineri, 26 mai 2023

Taverna Dogarilor//SĂ VINĂ VARA❗🍒🍒

 

🍒Vara: părul devine mai strălucitor. Pielea devine mai aurie. Apa devine mai caldă. Băuturile devin mai reci. Muzica devine mai gălăgioasă. Nopțile devin mai lungi. Viața devine mai bună🍀❤️ 

Restaurantul Taverna Dogarilor din Bistrița 

joi, 25 mai 2023

Gala TOPHOTEL ADWARDS 2023


 Felicitari tuturor castigatorilor de la TopHotel Awards 2023! 🎉


Best Winery Accommodation 

Locul 3: Domeniile Panciu Winery & Resort

Locul 2: Castelul Bethlen-Haller

Locul 1: Conacul Apogeum 


Best Green & Eco-friendly Location 

Locul 3: Theodora Golf Club

Locul 2: Alma Health & Spa Retreat

Locul 1: Bilbor Chalet


Best Culinary Experience 

Locul 3: Szikra, Isabella Boutique Hotel

Locul 2: Monark, QOSMO Brasov Hotel

Locul 1: La Hambar, Singureni Manor Equestrian Retreat


Best Digital Initiative for Inspiring Romanian Tourism

Locul 1: Travelminit VIP, Program de loialitate digital pentru turisti si hotelieri romani


Best Initiative for Supporting Global Tourism 

Locul 1:  Ajungi mai repede in destinatiile pe care le iubesti! Zboruri charter de pe 15 aeroporturi din tara, Karpaten Turism


Best Initiative for Supporting Local Tourism 

Locul 1: Proiectul Destinatia Anului


Hotel Opening of the Year 

Locul 1: Radisson Blu Hotel, Cluj


Best Upgrade for a Hotel 

Locul 1:  InterContinental Athénée Palace Bucharest


Employee of the Year 

Locul 3: Dana Gherasim, Sales & Marketing Manager, Hampton by Hilton Cluj-Napoca

Locul 3: Flori Mircioiu, Reservation Manager, Ana Hotels Eforie Nord

Locul 2: Anca Strugariu, Deputy General Manager, Continental Hotels SA - Sucursala Bucuresti-Nord

Locul 1: Simona Marzac, Director Vanzari si Evenimente, InterContinental Athénée Palace Bucharest


Best Resort 

Locul 3: Resort Casa Timis

Locul 2: Balvanyos Resort

Locul 1: Singureni Manor, Equestrian Retreat


Best Hotel SPA 

Locul 3: Vitarium Spa, Alpin Resort Hotel Poiana Brasov

Locul 2: Grand Santerra Spa, Balvanyos Resort

Locul 1: Ana Health Spa, Ana Hotels Europa


Most Beautiful Mansion / Castle 

Locul 3: Castel Haller

Locul 2: Castle Hotel Daniel

Locul 1: Conacul lui Maldar


Hotel of the Year for Balneary Tourism 

Locul 3: Lotus Therm Spa & Luxury Resort Baile Felix

Locul 2: Ana Hotels Europa

Locul 1: Alma Health & Spa Retreat


Boutique (Luxury) Hotel of the Year 

Locul 3: La Boheme

Locul 2: Suter Palace Heritage Boutique Hotel

Locul 1: Hotel Epoque Relais & Chateaux


Most Popular Hotel of the Year - 3 stars 

Locul 3: Isabella Boutique Hotel

Locul 3: ibis Bucharest Politehnica

Locul 2: Schuster Boarding House

Locul 1: Moxy by Marriott Bucharest Old Town


Leisure Hotel of the Year 

Locul 3: Hotel Sinaia

Locul 2: Ana Hotels Sport

Locul 2: Novum by the Sea

Locul 1: Teleferic Grand Hotel


Chef of the Year 

Locul 1: Alexandru Dumitru, Singureni Manor


Hotel Team of the Year 

Locul 1: Alpin Resort Hotel, Poiana Brasov


General Manager of the Year 

Locul 1: Adrian Adam, Singureni Manor


Best Hotel Architecture Concept 

Locul 3: Aniroc Signature Hotel

Locul 2: WERK Hotel & SPA

Locul 1: Radisson Blu Aurum Brasov


Best Investment in Tourism Industry (other than a hotel)

Locul 1: Aeroportul International Brasov


Best Program for Incoming Tourism 

Locul 1: Tour of Romania’s UNESCO Sites, World Synergy Travel


CSR Initiative of a Hotel or Travel Agency 

Locul 1: Campania "Donam Sange Impreuna!" in parteneriat cu Politia Capitalei, Sheraton Bucharest Hotel


Guest House of the Year (Modern) 

Locul 3: Conacu Boierului

Locul 2: Atra Doftana Boutique Hotel

Locul 1: Hadar Chalet


Guest House of the Year (Traditional) 

Locul 3: Viscri 32 - White Barn and Blue House

Locul 2: Casa Savri Sighisoara

Locul 1: Satul Banului Guesthouse


Transaction of the Year 

Locul 1: Achizitia K2 Alpin Conference (fost complex Favorit), Alpin Resort Hotel Poiana Brasov

Locul 1: Achizitia K+K Elisabeta (transformat in Peakture Hotels) de catre grupul Balvanyos

Locul 1: Vanzarea Hotelului DoubleTree by Hilton Oradea


Hotel of the Year – Independent Hotel, 4 & 5 stars 

Locul 3: Hotel Privo

Locul 3: Pleiada Boutique Hotel

Locul 2: Alpin Resort Hotel, Poiana Brasov

Locul 1: Kronwell Brasov Hotel


Hotel of the Year – International Hotel Chain, 4 stars

Locul 3: Courtyard by Marriott Bucharest Floreasca

Locul 3: Mercure Timisoara

Locul 2: Hilton Garden Inn Bucharest Old Town

Locul 1: Crowne Plaza Bucharest


Hotel of the Year – International Hotel Chain, 5 stars

Locul 3: Marmorosch Bucharest Autograph Collection

Locul 2: InterContinental Athénée Palace Bucharest

Locul 1: JW Marriott Bucharest Grand Hotel

joi, 18 mai 2023

Echipa anului - TOPHOTEL ADWARDS 2023


 Hotel Team of the Year

Aceasta categorie ofera recunoastere echipelor care s-au mobilizat si au oferit sprijin hotelului din care fac parte, dar si care s-au evidentiat prin profesionalism si calitatea deosebita a serviciilor si grija fata de oaspeti.

Alpin Resort Hotel, Poiana Brasov

Ana Hotels Europa

Ana Hotels Sport

APX Hotels

Bacolux Craiovita Hotel & Events

Castelnor

Crowne Plaza Bucharest

Hilton Garden Inn Bucharest Airport

Hotel Cherica

Hotel Pleiada, Iasi

Hotel Privo

IAKI Conference & Spa Hotel

ibis Bucharest Politehnica

ibis Styles Bucharest City Center

ibis Styles Bucharest Erbas

InterContinental Athénée Palace Bucharest

JW Marriott Bucharest Grand Hotel

KRONWELL Brasov Hotel

Lotus Therm Spa & Luxury Resort Baile Felix

Moxa Bucharest Boutique Hotel

MyContinental Bucuresti

Novotel & Mercure Unirii

QOSMO Brasov Hotel

Radisson Blu Bucharest

Ramada Plaza & Parc Hotel Team

Sheraton Bucharest Hotel

Singureni Manor Equestrian Retreat

Teleferic Grand Hotel

Theodora Golf Club

luni, 15 mai 2023

TOPHOTEL ADWARDS 2023 - Cel mai popular hotel de 3 stele al anului

 

Categoria se adreseaza hotelurilor de 3 stele, care au atras atentia oaspetilor prin profesionalism, calitatea serviciilor si facilitatile oferite.

Iată toate hotelurile nominalizate la această categorie: 

Bacolux Craiovita Hotel & Events

Belfort Hotel

Central Hotel Trademark Collection by Wyndham

Delta Est Hotel

Hotel Marea Neagra Sinaia

Hotel MyContinental Sibiu

Hotel Szeifert

Hotel Termal Baile Felix

ibis Bucharest Politehnica

ibis Styles Bucharest City Center

ibis Styles Bucharest Erbas

Isabella Boutique Hotel

Moxy by Marriott Bucharest Old Town

Schuster Boarding House

Suru Hotel & Restaurant Busteni

Wolkendorf Bio Hotel & Spa

duminică, 14 mai 2023

Meniul zilei - luni 15 Mai 2023. Taverna Dogarilor/Bistrița

 

🍓 Luni, 15 mai, la meniul zilei avem: 

  Supă dulce de pui de casă cu tăieței 

  Mici, preparați special de Pintelescu cu muștar și cartofi prăjiți 

  🍀 www.tavernadogarilor.ro 

  ☎️ 0363401273 sau 0745271271

miercuri, 10 mai 2023

Testat și recomandat - Mercure Bucharest City Center

Prânzul te prinde prin centrul capitalei? Hai la Winestone Enescu să-ți potolești foamea cu preparate savuroase, gătite cu drag din cele mai proaspete ingrediente! 😍





 Calea Victoriei/București 👉 George Enescu Street

#WinestoneEnescu #lunchbreak #meniupranz #MercureBucharestCityCenter #citycentralhotel #premiumhotel #goodfood #cityscape #4starshotel #romanianwines

Hotelul anului - International Hotel Chain//4 stars

 Premiile excelenței în industria hotelieră, a turismului și ospitalității din România - 23 Mai👉


Aceasta categorie se adreseaza hotelurilor de 4 stele, afiliate unui lant international, care ofera oaspetilor servicii si facilitati la un nivel de calitate ridicat si au avut performante deosebite in 2022.

Iată hotelurile aflate în cursa premiului TOPHOTEL ADWARDS - Hotel of The Year

Courtyard by Marriott Bucharest Floreasca
Crowne Plaza Bucharest
Golden Tulip Ana Dome Hotel, Cluj Napoca
Hilton Garden Inn Bucharest Airport
Hilton Garden Inn Bucharest Old Town
Leonardo Hotel Bucharest City Center
Mercure BinderBubi Sighisoara Hotel & Spa
Mercure Bucharest City Center
Mercure Bucharest Unirii
Mercure Timisoara
Novotel Bucharest City Center
Park Inn by Radisson Bucuresti Hotel & Residence
Ramada Plaza by Wyndham Bucharest

Courtyard by Marriott Bucharest Floreasca

👉Gala Romanian 𝗧𝗼𝗽 𝗛𝗼𝘁𝗲𝗹 𝗔𝘄𝗮𝗿𝗱𝘀 𝟮𝟬𝟮𝟯 for the next categories:

⭐𝗛𝗼𝘁𝗲𝗹 𝗼𝗳 𝘁𝗵𝗲 𝗬𝗲𝗮𝗿 – 𝗜𝗻𝘁𝗲𝗿𝗻𝗮𝘁𝗶𝗼𝗻𝗮𝗹 𝗛𝗼𝘁𝗲𝗹 𝗖𝗵𝗮𝗶𝗻, 𝟰 𝘀𝘁𝗮𝗿𝘀

⭐𝗖𝗵𝗲𝗳 𝗼𝗳 𝘁𝗵𝗲 𝗬𝗲𝗮𝗿: 𝗜𝗼𝗮𝗻 𝗖𝗿𝗶𝘀𝘁𝗶𝗮𝗻 𝗦𝗲𝗿𝗯



Situat în zona de business a Capitalei, hotelul Courtyard by Marriott Bucharest Floreasca beneficiază de prezența în zonă a marilor companii multinaționale, precum cele din industria IT&C, care sporesc potențialul de afaceri al sectorului.

Inaugurat în octombrie 2019, hotelul de 4 stele Courtyard by Marriott Bucharest Floreasca dispune de 259 de camere repartizate pe 13 etaje. Camerele sunt dotate cu birouri, sisteme suplimentare de iluminat si scaune ergonomice, devenind astfel un spațiu ideal de lucru. 

Cele șapte săli de conferință de dimensiuni diferite, care pot acomoda un număr total de 538 de persoane, împreună cu restaurantul hotelului, răspund corespunzător nevoilor de business ale clienților.

București. The Coffee Shop🔥☕☕

 

Aroma cafelei proaspăt prăjite este unică și specială. În timpul procesului de prăjire sunt eliberate din boabe uleiuri naturale și arome complexe. 

În funcție de originea acesteia puteți simți note de caramel, ciocolată, nuci sau fructe. 

Mirosul cafelei proaspăt prăjite la prima oră a dimineții îți stimulează simțurile și îți dă energie pentru întreaga zi.


Loris restaurant & catering - Pitești

 

🍲🍛 Miercurea vine cu arome delicioase în meniul nostru! Comandă acum 📲 0786121212 și savurează un prânz plin de bunătăți, care include:

🔸 Ciorbă de spanac

🔸 Ciorbă de coaste afumate

🔸 Chiftele cu piure și salată

🔸 Paste carbonara

🔸 Desert

👩‍💼🍽️🌟Poți comanda și à la carte!

Ne găsiți și aici Str. Depozitelor nr.31 bis, Pitești

💗Organizezi un eveniment în 2023? #savethedate2023 

#lorisrestaurant #catering #cateringpitesti #meniulzilei #preparateculinare #mancare #food #pitesti #mancaresanatoasa #arges #mancarebuna #meniu #pranz #retete #restaurant #gustos #pitestifood #sanatate #goodfood #nutritie #livrare #slabit #mancaregustoasa #mancareacasa #cemancamazi #ciorba #delicios #stradadepozitelor

marți, 9 mai 2023

📸📸Hotelul Ramada by Windham Slatina Parc nominalizat la Gala TOPHOTEL ADWARDS

            Gala se ține pe 23 Mai - la București

                         JW MARRIOTT HOTEL 

           

Premiile excelenței în industria hotelieră, a turismului și ospitalității din România


Situat in zona centrala a orasului Slatina, hotelul Ramada Slatina Parc pune la dispozitia dumneavoastra camere confortabile, un centru modern de conferinte si de afaceri, 2 restaurante elegante, Primavera si Green ce ofera meniu romanesc dar si international, barurile Centrum si Green si clubul de wellness, Health Parc


Opening of the Year 2023


Categoria se adreseaza hotelurilor noi, inaugurate in perioada mai 2022 – aprilie 2023, si care au avut un impact deosebit in piata serviciilor turistice.

Aniroc Signature Hotel, Arad
B The Hotel
Bacolux Koralio
FIALD Hotel & Spa, Bacau
Radisson Blu Aurum Brasov
Radisson Blu Hotel, Cluj
Ramada by Wyndham Slatina Parc
WERK Hotel & SPA


Lumea gustului rafinat

Restaurantele noastre Green și Primavera , vă așteaptă să degustați deliciile gastronomiei românești sau să serviți clasicele preparate ale bucătăriei internaționale. Terasa Green,un cadru elegant, intr-o oaza de verdeata, unde detaliile fac diferenta.

Vino pentru o întâlnire sau doar să te relaxezi la unul din cele două baruri ale hotelului, Centrum și Green, unde poți savura o băutură răcoritoare și o gustare delicioasă.

Wok Wok - diversitate asiatică: meniul restaurantului Chinese Garden București

             

Restaurant cu specific chinezesc


🔥☕☕Cafeaua de NOTA 10


Meniu


Pește și fructe de mare





Preparate din pui, porc, vită.... 


😋Aroma unică a sosului chinezesc, soya...


Paste și orez




Delivery


Grădina Icoanei




Bună dimineața

 

Wake up or drink more coffee☕

#feliimarideimpreuna #instadaily #insta #instafood #instagood #food #foodblogger #coffee #anabakingco

Pizza Rustică

  Aluat, sos de roșii, ciuperci, ou, șuncă, mușchi file