Magna Curia (latină Curtea Mare) sau Castelul Bethlen se situează în municipiul Deva, la poalele dealului cetații, înspre sud-est, lângă parcul orașului
Castelul Bethlen sau Magna Curia (Curtea mare) din Deva este cel mai vechi monument de arhitectură civilă, extrem de valoros, păstrat într-o stare de conservare foarte bună. Este aşezat în partea de sud a cetăţii Devei, la poalele acesteia. Nu există documente care să indice o dată sigură a ridicării construcţiei, clădirea datând sigur din perioada Renaşterii, cel mai probabil de la sfârşitul sec. al XVI-lea şi a cunoscut mai multe faze de construcţie şi mai mulţi proprietari. Prima menţiune documentară datează din anul 1520 când nobilul Benedict este numit „castellanus et provisor curiae de Dewa”. Această clădire a fost locuită în decursul timpului de voievozii Sigismund Báthory, generalul Basta, Ştefan Bocskay, Gabriel Báthory.
Cel care a conferit actuala înfăţişare clădirii a fost Gabriel Bethlen, comandantul oştilor princiare, care a primit domeniul de la Gabriel Báthory în anul 1608, ca răsplată pentru serviciile făcute cu prilejul alegerii sale. După ce a fost ales ca principe în anul 1613, Gabriel Bethlen donează domeniul Devei soţiei sale Susana Károly, care rămâne proprietara castelului până la decesul său survenit în anul 1622.
După moartea Susanei Károly, domeniul îi revine lui Ştefan Bethlen, nepot de frate al principelui. La moartea timpurie a lui Ştefan Bethlen, domeniul trece în proprietatea soţiei sale Maria Széchy, a cărei frumuseţe şi viaţă aventuroasă a fost cântată în literatura maghiară sub numele de Venus de Murány. În anul 1640 vinde cetatea, domeniul şi castelul principelui Gheorghe Rákóczi I pentru suma de 6.000 de taleri. Cu acest prilej a fost întocmit un inventar din care reiese că aproximativ acelaşi număr de încăperi se regăsesc şi astăzi.
După 1687, când în Cetate a fost instalată garnizoana austriacă, domeniul Devei a intrat în administraţie fiscală. Atunci a fost realizată de către arhitectul italian Giovanni Morendo Visconti, singura reprezentare cunoscută a cetăţii şi a clădirilor de la poalele sale, din care însă lipseşte edificiul care poate fi identificat cu Magna Curia. De acum, clădirea a putut fi închiriată, primul beneficiar al acestui sistem fiind generalul Ştefan Steinville. În 1730, domeniul şi Magna Curia intră în proprietatea contelui Giulio Visconti, maestrul împărătesei Elisabeta Cristina, care îl închiriază antreprenorului financiar De Nicola, care, la 19 august 1743, îl vinde pentru 60.000 de forinţi guvernatorului Transilvanei, Ioan Haller.
Acum castelul cunoaşte cele mai ample şi semnificative modificări şi îmbunătăţiri. Cel care a realizat aceste lucrări de construcţie a fost Conrad Hammer. Balconul de deasupra intrării principale, construit în formă de lojă în stil baroc, ca şi decoraţiunile celelalte ale clădirii, este o adevărată operă de artă. Compoziţiile florale se împletesc cu figurile a doi Atlaşi, motive mitologice des utilizate.
Din designul exterior al clădirii, astăzi nu se mai păstrează decât fântâna care se afla în mijlocul curţii interioare şi care conţinea elementul principal al blazonului familiei Daniel, (familia Sofiei, soţia guvernatorului), o lebădă cu săgeata în gât. Aceste elemente de pe cele două blazoane se regăsesc şi pe decoraţiunile şemineului din sala de audienţe, deasupra cărora se poate vedea un Fenix în flăcări.
O ultimă restaurare a clădirii s-a efectuat între anii 1997-2006.
Din anul 1938 castelul a devenit sediul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane.
mcdr.ro